DÂMBOVIŢA: Femeia lovită ieri pe trecere a murit

Publicitate

Din păcate, femeia în vârstă de 78 de ani, care a fost lovită ieri pe o trecere de pietoni de pe DN7, la Tărtăşeşti, a pierdut lupta cu viaţa. În urma teribilului accident produs de un şofer în vârstă de 69 de ani din Bucureşti, femeia a suferit răni grave, care i-au fost fatale.

Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Se desfăşoară activităţi de cercetare penală, în cadrul dosarului penal, sub supravegherea şi coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.

Din nefericire, pe drumurile din judeţ au loc tot mai multe accidente rutiere grave, cele mai multe dintre ele produse din cauza vitezei excesive, a neasigurării şi a neatenţiei la drum. Poliţiştii dau sute poate chiar mii de amenzi lunar şoferilor care nu respectă regulile de circulaţie, însă cu toate acestea, numărul accidentelor nu scade, semn că mult prea puţini dintre conducătorii auto conştientizează riscurile nerespectării regulilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!