DÂMBOVIŢA: Dosare penale pentru șoferi băuți sau fără permise de conducere

Publicitate

Polițiști rutieri dâmbovițeni au întocmit dosare penale pe numele unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Trei bărbați au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar unul dintre ei avea suspendată exercitarea dreptului de a șofa, iar autovehiculul era neînmatriculat.

În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu valori peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt bărbat, de 58 de ani, care nu deținea un permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a fost suprins la volanul unui autoturism de către polițiștii din Găești.

De asemenea, un târgoviștean este cercetat după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!