Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul crimei petrecute la hotelul din Padina, luna trecută, au rămas în arest, după ce Tribunalul Dâmboviţa a decis prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv.
Doi dintre inculpaţi solicitaseră înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul al domiciliu, iar cel de-al treilea înlocuirea cu măsura controlului judiciar, solicitări respinse de instanţă.
„Soluţia pe scurt: (…) admite propunerea formulată la data de 04.03.2024 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa (…) şi în consecinţă: (…) prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii: M.L., M.L.J. şi M.G.A., fiul lui Fabian şi Sidonia, toţi aflaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, prin încheierea pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa la data de 12.02.2024 (…) pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13.03.2024 şi până la data de 11.04.2024 inclusiv”, se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.
Vă reamintim că, „în cursul nopţii de 10 spre 11 februarie 2024, târgovișteanul Sorin Anghel, în vârstă de 41 de ani, a fost ucis în timpul unui scandal de proporții, iar suspecții sunt membrii clanului Fabian, fiii vrăjitoarei Sidonia.
Victima a fost lovită cu un cuțit de mai multe ori, iar cei trei agresori au fugit cu mașina după ce au înjunghiat-o. Au fost prinși la scurt timp de polițiști. Bărbatul de 41 de ani avea doi copii.