Dâmbovița, cea mai mare prevalență la hepatitele B/D și C din primele opt județe cu campanii de testare în Regiunea Sud Muntenia

Publicitate

Într-un an si jumătate de la anunțarea lansării campaniei de testare în cadrul proiectului LIVE(RO)-2 SUD, peste 127.000 de persoane au fost testate pentru depistarea infecțiilor cu virusurile hepatitice B/D și C, peste 100.000 de teste fiind efectuate doar în anul 2022.

Campaniile de testare s-au derulat în județele Argeș, Dolj, Olt, Dâmbovița, Mehedinți, Prahova, Giurgiu si Teleorman, unde peste 300 de medici de familie afiliați au testat atât în propriile cabinete, dar și în cadrul unor campanii locale de testare în zone greu accesibile sau în zone în care nu există medici de familie afiliați.

Campania continuă, fiind în acest moment în derulare în județele Giurgiu și Teleorman, urmând ca, de la finalul lunii ianuarie să fie lansată campania de testare în județele Ialomița si Vâlcea și în luna martie județele Călărași și Gorj.

Până la finalul anului 2022, în urma testării în cabinetele medicilor de familie implicați sau prin caravanele LIVE(RO)2-SUD, au  fost depistați 2.767 de pacienți având infecția cu virusul hepatitic B sau C rezultând o prevalență generală raportată la numărul celor testați de 2,17%. Dintre persoanele depistate 1.672 de persoane au virusul hepatitic B (1,31% prevalență), 1.067 de persoane au infecția cu virusul hepatitic C (0,84% prevalență) și 24 – coinfecția cu ambele virusuri hepatitice, B și C.

Prin eforturile partenerului oficial al proiectului, Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și al echipelor medicale complexe din cadrul Centrelor de Prevenție de la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgență București și Spitalului Clinic de Urgenta Craiova au beneficiat de investigații și analize medicale de specialitate 2.075 de pacienți din cei 2.767 depistați pozitiv în cadrul programului de screening.

Conform datelor înregistrate în campaniile județene de testare, ratele de prevalență sunt între 1.72% și 2,51%. Cea mai mare prevalență se înregistrează în județul Dâmbovița, unde au fost testate 18.605 persoane. Prevalențe mari se înregistrează și în județele Argeș – prevalență 2.37%, Olt – 2.32%, Teleorman – 2.43%. Județele cu prevalențe mai scăzute sunt Giurgiu – 1.72%, Prahova – 1.85%, Dolj – 1.90%. În județul Mehedinți a fost raportată o prevalență de 2.09%.

În cadrul Proiectului LIVE(RO)-2 SUD, au fost testate 79.382 de femei, dintre care 925 au fost depistate având infecția cu virusul hepatitic B (prevalență 1,17%), 806 având infecția cu virusul hepatitic C (prevalență 1,02%) si 18 având coinfecția cu cele două virusuri hepatitice B și C (prevalență 0,02%). Numărul de bărbați care au fost testați este 48.222 din rândul cărora au fost depistați 747 având infecția cu virusul hepatitic B (prevalență 1,55%), 261 cu virusul hepatitic C (prevalență 0,54%), doar șase având coinfecția cu ambele virusuri.

Raportat la categoriile de vârstă au fost testate 7.300 de persoane sub 25 de ani și depistate 16 cu infecția cu virusul hepatitic B și șase cu virusul hepatitic C, rezultând o prevalență generală de 0,30% la această categorie de vârstă. Din categoria de vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani au fost testate 57.170 de persoane, dintre care au fost depistate 980 cu virusul hepatitic B (prevalență 1,71%), 193 cu virusul hepatic C (prevalență 0,34%), respectiv 10 având coinfecția cu virusurile hepatitice B și C. Au fost testate 63.134 de persoane cu vârsta peste 54 de ani. Dintre acestea, 676 au fost depistate cu virusul hepatitic B (prevalență 1,07%), 868 cu virusul hepatitic C (prevalență 1,37%), respectiv 14 cu ambele virusuri hepatitice.

Se observă cea mare prevalență a infecției cu virusul hepatitic B la populația activă, din segmentul de vârstă până în 54 de ani (prevalență 1,71%). Infectia cu virusul hepatitic C este mai prezentă în rândul categoriei de vârstă peste 54 de ani (prevalență 1,37%).

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!