În Dâmbovița, caniculă și disconfort temic la ”pachet” cu vijelii și ploi torențiale

Publicitate

Canicula se menține în Dâmbovița și în jumătate dintre județele țării, însă valul de căldură vine la ”pachet” cu vijelii locale și ploi torențiale.

Meteorologii au emis o avertizare meteo cod galben valabilă și în Dâmbovița astăzi și mâine, 18 și 19 iulie.

Potrivit prognozei meteo, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul, centrul Moldovei, iar duminică (18 iulie) și în nordul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pe de altă parte, este în vigoare și o atenționare meteorologică, valabilă până pe 20 iulie, ora 22:00, vizând o instabilitate atmosferică temporar accentuată duminică (18 iulie) în nordul, centrul, sud-vestul țării și la munte, iar începând de luni (19 iulie) după-amiază, în majoritatea regiunilor.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…60 l/mp, potrivit meteoromania.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!