Dâmbovița: Biserica Mănăstirii Viforâta va fi resfințită de Înalpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon

Publicitate

Moment de sărbătoare și binecuvântare pentru Mănăstirea Viforâta, din comuna Aninoasa, la sfârșitul acestei săptămâni! Biserica mănăstirii  va fi resfințită, duminică, 30 octombrie, de Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Lucrările de restaurare și consolidare au redat frumusețea de odinioară a sfintei mănăstiri, iar rânduiala liturgică a târnosirii îi va oferi veșmântul de har și va permite tuturor credincioșilor închinarea în Sfântul Altar, în ziua resfințirii!

„Moment de sărbătoare și binecuvântare deosebită pentru Mănăstirea Viforâta și comuna Aninoasa! Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, alături de un ales sobor de preoți și diaconi, va săvârși duminică, 30 octombrie 2022, slujba de resfințire a bisericii cu hramurile “Sfântul Gheorghe” și “Nașterea Maicii Domnului”, moment istoric în viața culturală și bisericească a comunității noastre. Vă așteptăm cu bucurie!”, a transmis Vlăduț Niculae, primarul comunei Aninoasa, pe Facebook.

Credincioșii sunt invitați să participe la acest eveniment duhovnicesc, începând cu ora 07.00. Programul complet al evenimentului:

-7.00– Sosirea credincioşilorși începerea slujbei Utreniei;

8.45 – Sosirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon;

-9.00 – Începerea slujbei de resfințire a bisericii;

-10.15– Începerea Sfintei Liturghii;

 12.40– Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nfon;

 13.00 – 22.00 – Trecerea credincioșilor prin sfântul altar.

Jandarmii dâmbovițeni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei
Basarab” Ploiești vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbei religioase oficiate cu ocazia târnosirii Bisericii Mănăstirii Viforâta din comuna Aninoasa.
Misiunea acestora este de a asigura protecția participanților și desfășurarea
manifestărilor în condiții de siguranță.

Având în vedere faptul că odată cu resfințierea bisericii este permis accesul
femeilor în Sfântul Altar, Jandarmeria Dâmbovița recomandă celor care vor
participa la slujba religioasă să manifeste calm, înţelegere, să dea dovadă de un
comportament civilizat şi să aştepte cu răbdare intrarea în biserică, fără a produce
dezordine.

Totodată, participanții la manifestarea religioasă sunt sfătuiți:
– să respecte indicaţiile jandarmilor și măsurile adoptate de organizator;
– să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în
misiune.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!