Cu mopedul la plimbare beat și fără permis! Dâmbovițeanul s-a ales cu dosar penal

Foto: Arhivă
Publicitate

Un tânăr de 30 de ani este anchetat de polițiști după ce s-a plimbat cu mopedul neînscris în circulație, beat și fără permis de conducere. Acesta a fost depistat de oamenii legii, vineri, pe DN 61, pe raza comunei Petrești.

„Un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un moped, a fost oprit pentru control, pe DN 61, în comuna Uliești, de polițiștii din cadrul Secției nr. 10, Poliție Rurală Petrești.

Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În plus, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere, iar mopedul nu era înregistrat în circulație.

Polițiștii continuă cercetările pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!