Cu cât se majorează salariul polițiștilor în 2022. Sindicaliștii: “Luăm cu o mână și dăm cu cealaltă”

9
Publicitate

Vasile Zelca, Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, a vorbit despre creșterea salariilor agenților de poliție de la Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, spunând că veniturile acestora ar trebui să crească cu 1.000 lei. Cu toate acestea, din cauza condițiilor economice actuale, salariile ar urma să crească cu 250 de lei. Pentru această creștere însă, în Parlament se află acum în dezbatere o nouă modificare legislativă, scrie bugetul.ro.

Însă, sindicaliștii informează că dezbaterea amendamentelor la Pl-x nr. 52/2022 privind adoptarea OUG nr. 130/2021 – prin care a fost stopată, pentru a doua oară, aplicarea grilelor de salarizare prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 a fost amânată în această săptămână, după ce au mai fost depuse amendamente de către unele ministere/instituții.

Vasile Zelca spune însă că această creștere de 250 de lei nu este suficientă, mai ales că polițiștii nu vor mai primi indemnizația de echipament în valoare de 253 de lei.

“Undeva la 1.000 de lei ar fi trebuit să crească (salariile – n.r.). Amendamentul este format din două puncte. 1/4 înseamnă undeva la media de 170 de lei și mai este un aliniat doi care spune să se actualizeze baza de calcul a salariului gradului funcției îndepline – salariul de grad. Noi avem pe Legea 153 un salariu de grad care este calculat prin raportare la salariul minim pe economie. În prezent, acel salariu de grad este raportat la salariul minim pe economie din 2018. Trebuie actualizat cu salariul minim din 2022. Diferența va fi undeva la 80 de lei de polițist, în medie. 170+80=250”, a declarat Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, potrivit sursei citate.

Creșterea cu doar 250 de lei a salariului nemulțumește însă întreaga pătură a agenților de poliție. În principiu, această majorare nu se va face unitar la toți polițiștii, ci vor exista anumite diferențe în funcție de grad sau de experiență, astfel că unii dintre ei vor avea o creștere de doar 200 de lei.

“Vor fi polițiști care vor încasa doar 200 de lei net, vor fi polițiști cu funcții mai mari care vor încasa și 300-350 de lei net. Dar, din ce calcule am făcut noi, media este undeva la 250-300 de lei. La rândul ei, această creștere va produce o creștere pe sporuri, dar vine undeva la 50 de lei în plus la salariu pe lună. Dar depinde dacă lucrezi în anumite condiții să primești acele sporuri”, a declarat Vasile Zelca, potrivit bugetul.ro.

Sindicaliștii au încercat să tragă un semnal de alarmă referitor la această situație, având în vedere munca și pericolul la care se expun zilnic oamenii legii:

“Susținem în continuare că amendamentul depus de către Comisia de Apărare a Camerei – care vizează o aplicare parțială a prevederilor Anexelor VI și VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv o majorare doar cu 1/4 din diferența rămasă și actualizarea cu valoarea soldei/salariului de grad -, nu este suficient, având în vedere rata cumulată a inflației din ultimii doi ani, de peste 15%, creșterea costului utilităților și a principalilor indici ai prețurilor de consum, dar și riscurile, incompatibil și interdicțiile profesionale specifice familiei noastre ocupaționale.

În speranța că nu vom fi victima unui joc politic al Coaliției de guvernare, vom urmări cu atenție traseul legislativ al PL-x nr. 52/2022 în Parlament, inclusiv modul în care va fi tratat proiectul, pe viitor, mai ales în contextul militar de la Est de granița României și a Uniunii Europene, când familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională ar trebui să reprezinte o prioritate asumată de statul român!”, au transmis sindicaliștii.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!