CSȘ Târgoviște s-a calificat pentru al doilea sezon consecutiv în semifinalele Cupei României de fotbal feminin. Mihai Tătăranu: “Ne dorim calificarea în ultimul act”

Publicitate

Ionuț Parghel
Formă excelentă pentru CSȘ Târgoviște în Cupa României la fotbal feminin! Echipa dâmbovițeană, antrenată de Mihai Tătăranu, a reușit pentru al doilea an consecutiv calificarea în semifinalele competiției KO.

Accesul în careul de ași al întrecerii a fost obținut după un succes clar pe teren propriu, 4-2 cu CFR Timișoara, realizat în faza sferturilor de finală. CSȘ Târgoviște a controlat de la un capăt la altul ostilitățile din teren cu Timișoara, iar victoria a fost una pe deplin meritată de formația târgovișteană. După ce a făcut o altă victimă , noul obiectiv în Cupă al CSȘ-ului a devenit calificarea în finală, performanță care a mai fost realizată în urmă cu zece ani. “Suntem foarte bucuroși pentru calificarea în semifinale. Ca să fac o glumă, pot să zic că ne-am calculat foarte bine vârful de formă în Cupă. Fetele s-au comportat excelent, iar la final au obținut o victorie fără emoții. Dacă marcam 15 goluri nu s-ar fi supărat nimeni. Am dominat, am stat numai în jumătatea de teren adversă, am marcat patru goluri, dar în același timp am și ratat pentru alte trei meciuri. O calificare meritată. Nu ne așteptam să ne calificăm, iar meritul este al fetelor. Ne-am calificat pentru al doilea sezon consecutiv în careul de ași al întrecerii. O dată cu accesul în semifinale ne-am schimbat obiectivul în Cupă. Acum ne dorim calificarea în finală. Vom face tot posibilul să ajungem în ultimul act. Obiectivul nostru în Cupă era calificarea în sferturi, dar așa cum se observă acesta a fost depășit”, ne-a declarat Mihai Tătăranu, antrenorul echipei dâmbovițene. Marcatoarele CSȘ-ului în disputa cu CFR Timișoara au fost Maria Șoimu (2), Camelia Moraru și Mihaela Merlan. Pentru disputa cu Timișoara, CSȘ a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din R. Neagu – F. Ionescu, M. Neacșu, S. Oprica, Ș. Burcea – M. Merlan, A. Sfiea, G. Vasile, C. Moraru – I. Oprescu, M. Șoimu, iar în actul secund au mai intrat O. Gherasim, R. Croitoru, I. Ionescu și A. Uță.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!