CSȘ Târgoviște, în focurile turneului final al CN de volei pentru cadete! Mâine, primul meci cu Dinamo București

131

Zile de „foc” pentru echipa de cadete a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște! În perioada 1-5 mai, formația pregătită de Ion Atanasiu va evolua la turneul final al Campionatului Național de volei feminin pentru cadete, găzduit de Sala Sporturilor “Mircea Albu” din Timișoara.

Cum turneul se anunță unul echilibrat, bătălia pentru medalii va fi una extrem de interesantă.

Pe lângă CSȘ Târgoviște, la turneul final s-au mai calificat CSȘ Bega Timișoara (echipa gazdă), CSȘ Turda, CS Dinamo București, CSM București și ACS Silvania Sport. Sistemul de joc va fi fiecare cu fiecare.

CSȘ Târgoviște va debuta la turneul final, mâine 1 mai, de la ora 13.00, împotriva lui Dinamo București. În cel de-al doilea joc, programat pe 2 mai, de la ora 16.00, CSȘ Târgoviște va da peste gazdele de la CSȘ Bega Timișoara. În cea de-a treia dispută, marți, 3 mai, CSȘ va întâlni pe ACS Silvania Sport. În ultimele două jocuri, pe 4 și pe 5 mai, de la orele 13.30, și respectiv 11.00, dâmbovițencele vor înfrunta pe CSȘ Turda și pe CSM București.

Lotul echipei CSȘ Târgoviște în actuala stagiune: Andrada Dumitrescu, Mălina Răvășilă, Maria Cristescu, Diana Badea, Mara Dumitriu, Diana Ropotan, Raluca Puică, Ana Maria Marinescu, Ema Gîdiuță, Ștefania Neagu și Raisa Constantin.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!