CSM Târgoviște, victorie la penultima reprezentație pe teren propriu Sportivele antrenate de Guillermo Naranjo vor lupta pentru locul 3

Publicitate

Ionuț Parghel
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a încheiat cu brio penultimul joc de pe teren propriu din acest sezon. Aflată pe locul 4, cu 49 de puncte acumulate, echipa dâmbovițeană a trecut de CSM Lugoj, cu 3-1, la capătul unui meci în care elevele lui Guillermo Naranjo și-au arătat superioritatea.

Într-o dispută în care bănățencele au luat doar setul al treilea (25-19), dâmbovițencele și-au adjudecat primele două manșe cu 25-17 și 25-19, iar pe a patra cu 25-18. La penultima reprezentație lângă Turnul Chindiei, punctele CSM-ului au fost realizate de L. Sousa-Ziegler (20), M. Collar (17), A. Roșca (14), A. Trică (8), A. Otasevic (5), D. Calotă (3) și R. Marciu (1). Tot în acest meci, pentru CSM au mai evoluat E. Fairs, L. Durr și D. Smith. Gruparea dâmbovițeană va lupta până la finalul stagiunii pentru ocuparea locului al treilea, poziție ocupată de Știința Bacău, cu trei etape înainte de finalul campionatului. În ultimele jocuri din acest sezon, CSM va mai înfrunta, pe rând, Agroland Timișoara (d) CSM București (a) și CS Volei Alba Blaj (d).
Căpitanul de la CSM Târgoviște are cele mai multe puncte reușite în acest sezon
Millagros Collar este cea mai eficientă marcatoare din cadrul Diviziei A1 în acest sezon. După 27 de meciuri susținute de CSM în această stagiune, căpitanul formației târgoviștene a ajuns la cota 370 de puncte realizate. Pe podium, în spatele voleibalistei din Spania se află Roxana Bacșiș (Agroland Timișoara) – 365 p și Ioana Baciu (CSM București) – 299 p. De asemenea, în top 5 se află o altă jucătoare de la CSM Târgoviște: Erin Fairs, cu 290 de puncte realizate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!