CSM Târgoviște, duel de totul sau nimic cu Mladost Zagreb în optimile de finală ale CEV Cup

Publicitate

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște este gata pentru un nou meci important în cupele europene. În această seară, formația dâmbovițeană va înfrunta, în deplasare, pe Mladost Zagreb, în optimile de finală ale CEV Cup, a doua competiție intercluburi la volei din Europa.

Duelul dintre cele două formații are loc în capitala Croației, de la ora 20.30. Mladost Zagreb este formația gazdă a unuia dintre turneele de calificare care va duce în semifinalele întrecerii continentale. Învingătoare dintre CSM și Mladost va înfrunta, mâine seară, tot de la 20.30, pe Beziers Angels (Franța), în faza sferturilor de finală ale întrecerii. Dacă ajunge în sferturi, CSM Târgoviște va reprezinta prima echipă dâmbovițeană care accede într-o astfel de fază în CEV Cup.

Din cauza coronavirusului, manșele duble din optimi și din sferturi s-au înlocuit cu turnee de patru contând pentru optimi și sferturi, meciurile jucându-se într-o singură manșă.

Componentele formației târgoviștene au ajuns, luni de dimineață la Zagreb, iar aseară au desfășurat primul antrenament pe tărâm croat, în perspectiva disputei cu Mladost.

În faza 16-imilor de finală ale CEV Cup, CSM a învins în dublă manșă formația ucraineană, Prometey Kamyanske, cu scorul general de 6-1, după 3-1 la Kamyanske și 3-0 la Târgoviște.

De partea cealaltă, în 16-imi, Mladost Zagreb a trecut, tot în dublă manșă, de cehoaicele de la Olymp Praga, cu scorul general de 6-1, după 3-1 la Praga și 3-0 la Zagreb.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!