Cseke Attila despre medicii care nu se vaccinează și refuză testarea: “Va fi suspendat contractul individual de muncă, (…) poate avea loc şi încetarea contractului de muncă”

Publicitate

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a vorbit despre cum se va desfășura mecanismul în contextul în care sunt foarte mulți medici care refuză vaccinarea, dar și testarea periodică și nu au contactat boala de-a lungul timpului. Acesta a punctat faptul că certificatul digital pentru Covid-19 este un lucru necesar într-o perioadă de pandemie.

”Este o măsură care se aplică pe perioada stării de alertă, un proiect legislativ care va fi introdus în Guvern şi cu care Guvernul se va prezenta în Parlament. (…) Proiectul de lege prevede, în cazul în care persoana respectivă nu este vaccinată şi nici nu a trecut prin boală, că trebuie să prezinte conducătorului unităţii, respectiv unităţii medicale, fie că vorbim de public, fie că vorbim de privat, trebuie să prezinte aceste teste. Testele se fac pe cheltuiala proprie. Statul pune la dispoziţie în mod gratuit vaccinul. Există această posibilitate”, a spus ministrul interimar, potrivit Digi24.ro.

Acesta a punctat și faptul că în situația în care un cadru medical refuză atât vaccinarea, cât și testarea și nici nu a trecut prin boală, poate exista posibilitatea desfacerii contractului de muncă.

„În cazul în care nu se prezintă (certificatul digital – n.r.) – avem de-a face cu o persoană din sistemul medical care nu este vaccinată, nu a trecut prin boală şi nu se testează – va fi suspendat contractul individual de muncă, respectiv după 30 de zile de la suspendare poate avea loc şi încetarea contractului de muncă. De asemenea, proiectul de lege prevede şi sancţiuni care se aplică conducătorului unităţii sanitare în cazul în care nu respectă prevederile acestei legi”, spune ministrul interimat al Sănătății, potrivit Digi24.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!