Criză acută! Flacăra Moreni se află pe poziție retrogradabilă. Gabriel Paraschiv: “Situația e critică”

Publicitate

Ionuț Parghel
Dramatism total pe malul Cricovului! Flacăra Moreni traversează cel mai greu moment de la revenirea la nivel național. Echipa antrenată de Gabriel Paraschiv se află pe loc retrogradabil (14) și a acumulat doar un punct în seria C3 după șase etape disputate.

“Lupii” au ieșit sfâșiați de pe teren și după disputa cu Unirea Bascov (0-2), la capătul unui joc susținut acasă, la sfârșitul săptămânii trecute. Până la meciul cu argeșenii, galben-albaștrii au mai pierdut disputele cu Astra II (0-2), Flacăra Horezu (0-1), CSM Alexandria (0-2) și FC Voluntari II (0-1). Oficialii clubului sunt conștienți de starea actuală a echipei și speră ca în cel mai scurt timp să găsească revirimentul mult dorit. “E clar că nu traversăm o perioadă bună. Am ajuns într-o astfel de ipostază fiindcă am schimbat mereu formula de echipă, iar acest lucru nu ne-a făcut bine. Ne este foarte greu să o luăm tot timpul de la capăt chiar dacă muncim mult. Situația este critică, dar nu dramatică pentru că mai este mult de jucat, iar cu trei-patru victorii obținute putem ajunge la mijlocul clasamentului. Am încredere în băieți în continuare. Dacă vor munci așa cum o fac la antrenamente vor apărea și rezultate pozitive. Noi suntem conștienți de rezultatele înegistrate până acum. Băieții sunt foarte supărați și e clar că nu reușim să ne capacităm la maximum în timpul meciurilor. La antrenamente nu am ce să le reproșez, dar în timpul jocurilor nu reușesc mai nimic. Fiind o echipă tânără și în formare pentru noi ar fi bună doar victoria. Noi suntem o echipă de moral. Dacă reușim una-două victorii astfel va arăta și jocul nostru. Până acolo trebuie să muncim mult. Nu putem juca la nivelul în care ne atrenăm. La noi rezultatele pozitive trebuie să apară cât mai repede fiindcă timpul nu ne așteaptă. E grav că nu acumulăm puncte și mai mult nu reușim nici să marcăm. După cum se știe, golurile ne-au lipsit și în turul campionatului trecut, după care ne-am revenit în retur. Ne dorim să depășim pasa proastă. Ne trebuie o victorie pentru ca lucrurile să nu se complice și mai mult. E greu fiindcă ei și-au pierdut încrederea și tot ce acumulase în returul campionatului precedent. Când pierzi mereu e greu să speri că poți juca bine. Până la urmă fotbalul e făcut fotbalul pentru cei puternici. Când reușești să treci peste astfel de momente, atunci reușești ca fotbalist”, ne-a declarat Gabriel Paraschiv, antrenorul principal al divizionarei C dâmbovițene. În partida cu Unirea Bascov, Flacăra a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Chiran – Oprea, Costache, Matei, Cernea – Dinu (59 Ilie), Vârtej – A. Negrea, Roșciugă (58 Neacșu), Zidăroiu – Roman.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele