Crimă înfiorătoare în județul Vaslui! Bătrână de 82 de ani, tranșată și aruncată într-o toaletă dezafectată

Publicitate

Scene horror în județul Vaslui! O femeie de 82 de ani din localitatea Satu Nou – comuna Berzeni a fost ucisă, duminică seara, cadavrul său fiind găsit tranșat într-o toaletă dezafectată.

Conform anchetatorilor, principalul suspect este chiar nepotul acesteia, un bărbat de 61 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice. După ce a ucis-o pe femeie, criminalul a tranșat-o pentru a arunca bucată cu bucată trupul neînsuflețit în WC-ul din curte.

Cel care a dat alarma a fost un vecin de-al bătrânei. Omul auzise scandal, iar la un moment dat, a observat că nepotul are un comportament ciudat prin curte și se văd urme de sânge. La scurt timp după cele văzute a sunat la 112 și a chemat autoritățile. Acestea, când au ajuns la fața locului, au văzut, cu ajutorul unei lanterne, bucățile tranșate din trupul neînsuflețit și aruncate în toaletă.

“Duminică seara, la numărul de urgență 112 s-a primit un apel prin care s-a anunțat faptul că femeia nu a mai fost văzută. La fața locului s-a deplasat patrula de al Secția 5 Poliția Rurală, care a găsit femeia într-o construcție dezafectată. S-a construit o echipă complexă de cercetare, fiind sesizat Parchetul deoarece există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții”, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!