Creștere bruscă a numărului de infectări cu coronavirus în Dâmbovița: 107 în ultimele 24 de ore. 13 localități sunt în scenariul roșu

Publicitate

Coronavirusul este tot mai prezent în Dâmbovița! Județul nostru a înregistrat în ultimele 24 de ore o creștere bruscă a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2. Astăzi au fost raportate 107 noi îmbolnăviri, cu 35 mai multe decât  în ziua precedentă. De asemenea, incidența la nivel județean a crescut și ea la 2,13 cazuri COVID-19 la mia de locuitori.

În ultimele zile, în Dâmbovița a crescut mult și numărul localităților aflate în scenariile roșu și galben. Astăzi, în județul nostru se află 13 localități în scenariul roșu: Crevedia (5.00), Buciumeni (4.91), Bezdead (4.65), Aninoasa (4.54), Raciu (4.05), Sălcioara (3.99), Brănești (3.87), Doicești (3.82), Târgoviște (3.69), Ulmi (3.54), Văcărești (3.54), Gura Ocniței (3.39) și Răzvad (3.04).

În schimb, în scenariul galben există 27 de localități dâmbovițene. De asemenea, așa cum se cunoaște, comuna Bezdead se află în carantină zonală.

De la debutul pandemiei și până acum, în Dâmbovița au fost confirmate 19 086 de persoane infectate cu virusul SASR-CoV-2.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!