Creșa nr. 2 din Târgoviște, în plin proces de reabilitare și extindere! Când va fi finalizat proiectul

Publicitate

Creșa nr. 2 din Târgoviște, în plin proces de reabilitare și extindere!

Aici se derulează un proiect de 3.886.445,17 lei (inclusiv TVA), cu finanțare asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Prin această investiție, se propune atât extinderea imobilului existent (clădirea destinată creșei) cu un corp nou, cu o suprafață dublă în comparație cu cel actual, cât și reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) și modernizarea clădirii actuale.

Vestea bună pentru părinții de prichindei este că lucrările vor fi finalizate în această toamnă.

Sectorul creșe este unul important pentru administrația municipală, în ultimii 2 ani au fost finalizate lucrările de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a nu mai puțin de patru creșe în municipiul Târgoviște, respectiv creșele nr. 8, 13, 14 și 16.

”Putem afirma, fără teama de a greși, că municipiul Târgoviște deține în acest moment, după derularea în mare măsură a programului amplu de reabilitare, modernizare, dotare și extindere, una dintre cele mai moderne rețele de creșe din România.

Cu o capacitate de peste 1000 de locuri și o suprafață dublă rezultată în urma investițiilor de extindere din ultimii 2 ani, creșele târgoviștene oferă condiții excelente copiilor noștri”, a declarat astăzi primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!