Crăciun la Turn, eveniment în premieră! Sărbătorile de iarnă vor fi celebrate în incinta Curții Domnești din Târgoviște

Publicitate

Sărbătorile de iarnă vor fi celebrate în acest an, pentru prima dată, în incinta Curții Domnești. Consiliul Județean Dâmbovița are privilegiul să vă invite încă din prim zi a lunii decembrie, de la ora 17.00, la un concert dedicat Zilei Naționale a României.

Pe scena amplasată în Curtea Domnească, în apropierea Tunului Chindiei, vor urca Trupa Distinto, Zavera Band și Diana Matei& Taraful Cleante.

Pe parcursul întregii luni, în Curtea Domnească se vor afla un patinoar, căsuțe cu cele mai bune dulciuri și cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun, ciocolată, ceaiuri și alte băuturi calde.

De asemenea, Curtea Domnească va fi luminată de mii de luminițe, iar colindătorii din întreg județul îi vor încânta pe toți cei care vor petrece Crăciunul la Turn.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!