COVID-19. O nouă donație de aparatură medicală a Arhiepiscopiei Târgoviște către Spitalul Județean de Urgență

Publicitate

O nouă donație importantă a Arhiepiscopiei Târgoviștei în cadrul eforturilor generale de eradicare a pandemiei de de COVID-19!

În sprijinul îmbunătăţirii activității medicale din Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, miercuri, 15 aprilie, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia Târgoviștei a achiziționat două injectomate pe care le-a donat unității medicale.

Valoarea acestora se ridică la 16.000 lei.

Vă reamintim că Arhiepiscopia contribuie la efortul național și global de eradicare a pandemiei, prin numeroase activități, demersuri și proiecte, dar și îndemnându-și propriii credincioși de a respecta cu strictețe reglementările legale privind carantina la domiciliu.

De asemenea, recent, Arhiepiscopia a oferit, aceleiași instituții medicale, un aparat pentru monitorizarea funcțiilor vitale, de tipul Fukuda Denshi DS – 8100N, în valoare de 21.000 de lei.

Lupta se duce și pe planul ajutorării bătrânilor și persoanelor bolnave sau aflate în dificultate, cărora – prin grija Arhiepiscopiei – li se oferă alimente de primă necesitate, produse igenico-sanitare sau li s-au plătit unele servicii medicale și facturi. În cadrul acestor acțiuni social – filantropice, au fost implicați: 258 de preoți și de voluntari, care au ajutat 1.242 de persoane, valoarea totală a acțiunilor fiind de 92.000 lei.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!