COVID-19. Numărul persoanelor vindecate în Dâmbovița a trecut de o sută

Publicitate

În ultimele 24 de ore, în Dâmbovița, polițiștii au continuat să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

196 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și 63 de polițiști locali au desfășurat 138 de misiuni specifice.

Totodată, au fost efectuate 1.683 de verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu.

Astăzi, 1 iunie, conform situației DSP, situația COVID-19 în Dâmbovița este:

– se află în izolare la domiciliu: 1.613 persoane asimptomatice

– se află în carantină instituționalizată: 18 persoane

– persoane confirmate cu COVID-19, în total: 290 persoane

– persoane vindecate: 113

– persoane decedate de la debutul pandemiei: 12.

Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost executate misiuni de către reprezentanți ai ISU “Basarab I” Dâmbovița și ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița privind transportul persoanelor suspecte sau confirmate cu COVID-19 la unități spitalicești, precum și acțiuni de decontaminare a tehnicii și a personalului care a participat la acțiunile de transport.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!