COVID-19. În Dâmboviţa, sute de polițiști, jandarmi, militari și polițiști locali, în patrulare

Publicitate

49 de dâmbovițeni s-au vindecat de COVID-19 și au fost externați, în timp ce alți 148 erau astăzi internați în Spitalele de la Târgoviște și Pucioasa.

De asemene, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, la nivelul județului, se află în izolare la domiciliu 184 persoane asimptomatice și în carantină instituționalizată – 197 persoane.

121 de patrule ale Inspectoratului de Poliție Dâmbovița, dintre care 62 mixte cu jandarmi, împreună cu 51 de militari și 91 de polițiști locali, au acționat în județ pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Au fost desfășurate misiuni pentru introducerea în carantină a 28 de persoane sosite din zone de risc. Totodată, au fost efectuate 481 de verificări ale persoanelor aflate în izolare la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, cadrele ISU Dâmbovița au executat 21 de misiuni, iar Ambulanța Dâmbovița – două misiuni – pentru transportul persoanelor către locațiile stabilite pentru carantină, transportul persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la unități spitalicești, precum și acțiuni de decontaminare a tehnicii și a personalului care a participat la acțiunile de transport.

De asemenea, reprezentanți ai DSP Dâmbovița au executat o misiune specifică privind transportul probelor recoltate

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!