Ionuț Parghel
În noaptea de joi spre vineri au fost înregistrate ale două decese în România din cauza coronavirusului. Astfel, numărul total al morților de pe teritoriul țării noastre a ajuns la 24.
„În noaptea trecută, a mai fost raportat după ora 00.45, un deces al unei persoane confirmată cu noul coronavirus. Deces 24: Femeie, 80 ani, din judetul Bacău, internată la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iași în secția de ATI. A fost confirmată în data 25.03.2020, decedată în 26.03.2020. Comorbiditati: insuficiență cardiacă, fibrilație atrială.
A fost înregistrat un deces al unei persoane confirmate cu noul coronavirus, numărul total la nivel național ajungând la 23. Este vorba despre un bărbat de 75 ani, din județul Iași, internat si confirmat în data 22.03.2020, decedat în 26.03.2020. Avea comorbidități, un diabet zaharat complicat”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Până ieri, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 123 de noi cazuri de îmbolnăvire.
A fost înregistrat și un deces al unui bărbat din Dâmbovița
Joi seara, Grupul de Comunicare Strategică a raportat și decesul unui bărbat din județul Dâmbovița.
“19. Bărbat, 56 ani, din judetul Dambovita, hemodializat la un Centru de dializă, internat inițial la Spitalul de Urgență București Floreasca, transferat în data de 23.03.2020, atunci când a fost confirmat pozitiv cu noul corinavirus la Spitalul de Boli Infecțioase V. Babeș – ATI”. Bărbatul de 56 de ani, din Corbii Mari, reprezintă prima persoană din județul nostru care a decedat din cazua virusului COVID-19.
De asemenea, alți doi membrii ai acestuia, soția și unul dintre băieți, au fost confirmați pozitiv cu coronavirus, ambii fiind internați la Institutul “Matei Balș” din București.