Controale în Dâmbovița, la unități din industria alimentară! Inspectorii sanitar veterinari au aplicat amenzi de peste 100.000 de lei și au închis o unitate de panificație

Publicitate

Controale ale inspectorilor sanitar veterinari la operatorii economici din alimentația publică!

Pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – DSVSA Dâmbovița a dispus intensificarea controalelor oficiale atât la nivelul unităților de alimentație publică, cât și la nivelul unităților de fabricare/obținere pâine, specialități și produse de panificație, unități de vânzare cu amănuntul.

În urma controalelor au fost constatate numeroase neconformități, respectiv: folosire ustensile, utilaje și ambalaje în stare insalubră; depozitare necorespunzătoare materii prime; etichetare necorespunzătoare; încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranța alimentelor privind demonstrarea trasabilității produselor alimentare; manipulare necorespunzătoare produse alimentare; neîntreținere spații de depozitare și instalații.

Principalele aspecte vizate în cadrul acțiunilor tematice sunt reprezentate de: verificarea respectării cerințelor de igienă la nivelul spațiilor utilizate pentru depozitarea, prepararea, prelucrarea și comercializarea produselor alimentare, a cerințelor de igienă și sănătate privind personalul lucrător, verificarea respectării cerințelor privind materiile prime și ingredientele, produsele alimentare prelucrate, programele de autocontrol, respectiv existența procedurilor bazate pe principiile Hazard Analysis Critical Control Points (HACCP), trasabilitate și evitarea de practici frauduloase.

Ca urmare a deficiențelor și neregulilor constatate, au fost dispuse măsuri și recomandări pentru remedierea neconformităților şi s-au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 105.000 lei în conformitate cu H.G. nr. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru o unitate de panificație s-a emis o OSA (ordonanță de suspendare activitate).

Printr-un comunicat de presă, DSVSA Dâmbovița dă asigurări că supraveghează în permanență operatorii din industria alimentară, prin derularea activităților specifice, pentru a asigura cetățenilor un comerţ cu alimente sigure, contribuind la protejarea sănătății publice  în condiții de siguranță alimentară.

Toate acțiunile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor se încadrează în legislația UE și în legislația specifică, fiind considerate atribuții exclusive instituțiilor competente.

Pentru informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor, precum și pentru sesizări puteți apela numărul de Call – Center al ANSVSA – 0800.826.787, serviciu telefonic gratuit, apelabil din orice rețea de telefonie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!