Continuă lucrările în Parcul Mitropoliei din Târgoviște

Publicitate

”Cel târziu ]n primăvară, parcul central al municipiului Târgoviște va avea o înfățișare cu totul diferită: realizarea unui pavaj nou, diferenţiat, în funcţie de specificul suprafeţei destinate circulaţiei pietonale, construirea unui loc de joacă pentru copii,  paviment fără rosturi (zonă pentru role, skateboard), realizarea acceselor în parc de tip plan înclinat (rampă), fără trepte sau borduri în vederea asigurării unui acces facil persoanelor cu dizabilităţi, bicicliştilor, cărucioarelor pentru copii etc.”, a precizat astăzi primarul municipiului Cristian Stan.

Investiția mai prevede extinderea și înfrumusețarea zonelor verzi, urmând a se planta vegetaţie înaltă (8-10m ), vegetaţie medie (4-6m – plantaţie de magnolii) sau vegetaţie joasă (– gazon şi amenajări florale), ”în total urmând a fi plantați peste 400 de arbori si arbuști”, subliniază edilul.

Vor fi reconstruite fântânile arteziene, care deja erau vechi și nici nu mai funcționau cum trebuie, vor fi modernizate toate rețelele edilitare și se va asigura dotarea cu mobilier urban modern (băncuţe, coşuri de gunoi, rastel pentru biciclete, figurine urbane etc).

Valoarea totală a proiectului este de 5,3 milioane lei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!