Consiliul Național al Elevilor, semnal de alarmă: Se va ajunge la scenariul roșu în toată țara

Publicitate

Îngrijorare la Consiliul Național al Elevilor, transmisă public, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, dar și al situației fără precedent și deosebit de dificilă în care se desfășoară cursurile.

”Observăm, pe zi ce trece, cum numărul de infectări cu virusul SARS-CoV2 crește alarmant. În acest context, facem apel către conducerile unităților de învățământ preuniversitar, spre a se pregăti pentru aplicarea scenariului în care toți elevii vor învăța de la distanță, în cazul în care situația epidemiologică va impune acest lucru.

Siguranța elevilor și a cadrelor didactice trebuie să constituie o prioritate, motiv pentru care trebuie să fim pregătiți pentru aplicarea scenariului roșu în toată țara, ținând cont de faptul că majoritatea sălilor de clasă nu garantează respectarea distanțării fizice, iar materialele igienico-sanitare lipsesc cu desăvârșire în unele unități de învățământ”, arată reprezentanții CNE.

Rareș Voicu, președintele CNE, a declarat pentru HotNews: ”Acesta e momentul pe care toţi îl anticipam cu teamă: creşterea rapidă, incontrolabilă, a numărului de cazuri şi apariţia acestora inclusiv în unităţile de învăţământ. Facem apel la autorităţi, cu precădere la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la primari şi la directorii unităţilor de învăţământ, să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta faptul că tranziţia la educaţia exclusiv online poate fi făcută oricând, dacă va fi nevoie. Sănătatea elevilor şi a profesorilor trebuie să aibă prioritate”.

Totodată, CNE arată că, pe de o parte, mulţi elevi sunt în imposibilitatea de a participa la cursurile fizice, întrucât ”nu îşi pot permite” procurarea măştilor şi a dezinfectanţilor în fiecare zi, iar pentru alți elevi, ale căror cursuri se desfășoară în scenariile galben sau roșu, absenţa dispozitivelor conectate la internet „reprezintă un impediment major în garantarea accesului la educaţie. (…) Din aceste motive, considerăm că este extrem de important ca şcolile să înceapă pregătirile pentru tranziţia la educaţie exclusiv online, scenariu care pare din ce în ce mai probabil, de pe o zi pe alta”.

Potrivit Ministerului Educației, astăzi, 8 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

–  12.307 unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 4.971 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 378 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online (dintre cele 378 de școli, doar 179 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 199 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care acestea funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!