Comuna Hulubești, zguduită de accidentul îngrozitor în care tânărul de 21 de ani a murit pe loc! Autoturismul a fost străpuns de o tijă metalică

Publicitate

Comunitatea din Hulubești a fost zguduită, sâmbătă de dimineață, de accidentul mortal consumat pe raza satului Măgura. În urma acestuia, un tânăr, de doar 21 de ani, și-a pierdut viața pe loc!  Mai mult de atât, aflat în aceeași mașină, tatăl său a ajuns la spital rănit grav.

Tânărul conducea autoturismul și la un moment dat a pierdut controlul volanului și al direcției de deplasare. Acele fracțiuni de secundă i-au fost fatale șoferului care obținuse carnetul de conducere în urma cu puține luni.

Ajuns la marginea carosabilului, autoturismul a fost străpuns de o tijă metalică, iar apoi, s-a oprit într-un copac, pe care l-a pus la pământ în urma impactului puternic.

Victima, găsită încarcerată, a fost extrasă din mașină, dar, din păcate echipajul medical ajuns la fața locului a declarat decesul acestuia.

Dispariția tânărului a provocat durere nemărginită și râuri de lacrimi în familia acestuia, dar și în rândul, prietenilor, colegilor și cunoscuților.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentelor Găești și Târgoviște, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. SAJ Dâmbovița a alocat la fața locului un echipaj.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului accident rutier.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!