Cod galben de ceață în 18 județe, inclusiv în Dâmbovița! Șoferii sunt avertizați să circule prudent, vizibilitatea e redusă și sub 50 de metri pe anumite șosele

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică de dimineață, o avertizare Cod galben de ceață valabilă în intervalul 08.00-11.00, în mai multe județe, inclusiv în Dâmbovița. De asemenea, vizibilitatea în trafic este scăzută, a anunțat Centrul Infotrafic, care a avertizat șoferii să circule cu prudență.

Ceața scade vizibilitatea în trafic pe alocuri sub 200 metri și izolat sub 50 de metri, pe majoritatea drumurilor din județele aflate în zona centrală, de est și de sud-est a țării, respectiv Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna,  Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea și Vaslui.

De asemenea, este semnalată ceață inclusiv pe raza municipiului București, dar și pe autostrada A1 București – Pitești, începând de la kilometrul 36 către intrarea în Capitală, precum și pe autostrada A2 București-Constanța și pe unele tronsoane de pe autostrăzile A3 București – Ploiești și A3 Turda-Gilău. Valorile de trafic sunt reduse pe aceste artere rutiere, dar și pe DN 1 Ploiești-Brașov, unde se circulă, de asemenea, în condiții de ceață.

Acest fenomen meteo poate favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau a chiciurei pe partea carosabilă.

„Recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă în condițiile în care vizibilitatea este diminuată din cauza ceții, să se asigure bine înainte de fiecare manevră, să evite depășirile riscante, să folosească sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi observaţi în trafic și să mărească distanța de siguranță între autovehicule, adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului”, a transmis Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.

Pe timp de ceaţă, pe lângă aceste recomandări, în ceea ce priveşte circulația pe autostrăzi, trebuie respectate şi alte reguli specifice:

– nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă;

– în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!