Cod Galben de caniculă și precipitații însoțite de descărcări electrice, până la 31 iulie, în Dâmbovița!

Publicitate

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie dâmbovițenii, precum și locuitorii din mare parte a țării se vor confrunta cu câteva zile caniculare, dar și perioade de instabiliatte atmosferică.

A fost emis un Cod Galben de caniculă, valabil în intervalul 28 – 31 iulie, perioadă în care se anunță un val de căldură puternic și disconfort termic accentuat. În intervalul menționat valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În această perioadă, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Codul Galben de instabilitate atmosferica se va manifesta în intervalul 28 iulie, ora 13:00 – 29 iulie, ora 02:00. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat averse ce vor avea și caracter torențial și grindină.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!