Coaliția PSD PNL s-ar fi înțeles și electoratul ar urma să fie chemat de 3 ori la vot. Președintele CJ Dâmbovița: „Comasarea alegerilor locale cu europarlamentare provoacă frisoane doar celor care nu au făcut nimic din 2020”

Publicitate

Comasarea alegerilor pare cel mai fierbinte subiect politic din ultimele zile, mai ales că decizia politică trebuie luată până pe 1 martie 2024, pentru a permite Parlamentului să modifice legile și, în cazul unei contestări la Curtea Constituțională, să se încadreze în timp pentru a veni decizia.

Practic, în urma acordului din coaliția de guvernare, Executivul trebuie să emită HG de organizare a alegerilor europarlamentare la începutul lunii martie.

Presa națională a aflat, pe surse, că PNL și PSD vor candida pe liste comune doar la alegerile europarlamentare, iar potrivit ultimelor discuții, alegerile europarlamentare vor fi comasate cu alegerile locale, la fel și turul 2 al alegerilor prezidențiale cu alegerile parlamentare.

Ar fi vorba despre următorul calendar discutat până în prezent de cele două partide:

 – 9 iunie, alegeri europarlamentare și alegeri locale;

 – 24 noiembrie, primul tur al alegerilor prezidențiale;

 – 8 decembrie – turul 2 al alegerilor prezidențiale cu alegeri parlamentare;

Decizia de comasare vine și după ce președintele Klaus Iohannis a afirmat că patru runde de alegeri este foarte mult.

Din Dâmbovița, mesajul președintelui Consiliului Județean, totodată președinte al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, este: „Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare provoacă frisoane doar celor care nu au făcut nimic din 2020 până acum sau celor care, ocazional, apar în politică”, și transmite că PSD Dâmbovița nu se teme să iasă în fața dâmbovițenilor la alegeri.

„Avem investiții de miliarde de lei în derulare în județul Dâmbovița! Se lucrează în toate domeniile și în toate localitățile din județ. Investim în educație, în construirea sau dotarea școlilor și grădinițelor unde învață copiii noștri. S-au ridicat dispensare medicale în comunele noastre și s-a avut grijă ca acestea să fie dotate, astfel încât dâmbovițenii să beneficieze de investigații sau tratament aproape de casele lor. Sume uriașe sunt alocate pentru rețelele de apă, apă uzată și gaze, iar lucrările de extindere la 4 benzi a drumurilor Bâldana-Titu sau Bâldana-Târgoviște sunt, alături de toate celelalte, dovada muncii fiecărui membru al PSD Dâmbovița din ultimii 4 ani.

Iar toate acestea au în comun, în foarte multe cazuri, finanțarea europeană fără de care nu s-ar fi realizat!

Fondurile europene, utilizate de primarii PSD pentru construcția și dotarea școlilor și grădinițelor, precum și investițiile Consiliului Județean Dâmbovița de peste 14.200.000 de euro în Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște au ajuns în Dâmbovița pentru că PSD s-a zbătut pentru fiecare localitate și dâmbovițean în parte.

Așa cum țara noastră nu are nevoie de politrucii care vor să împingă România spre marginea Europei, nici Dâmbovița nu are nevoie de cei care, incapabili să lucreze pentru acest județ, au stat ascunși și nu au făcut nimic ani la rândul!”, a transmis șeful administrației județene.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!