CNAIR, anunț important privind exproprierile aferente modernizării DN71, pe sectorul Târgoviște – Sinaia! Au fost identificate situații care nu țin cont de realitatea din teren

Publicitate

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu, aduce în prim plan un comunicat al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) legat de exproprierile aferente modernizărilor prevăzute pe sectorul Târgoviște – Sinaia al DN71.

Astfel, potrivit CNAIR, există aspecte care nu țin cont de realitatea din teren, astfel că este nevoie de modificarea documentației de expropriere și, ulterior, de modificarea HG 1588/2024 –

Pentru acest lucru s-a solicitat antreprenorului și proiectantului urgentarea finalizării proiectului tehnic, adaptat situației din teren. Situația vizează imobile identificate în zona intravilană a UAT-urilor Pucioasa, Moțăieni, Fieni, Buciumeni, Pietroșița și Moroeni.

Secretarul de stat Ionuț Săvoiu a transmis în mediul online: „O clarificare necesară în linie cu cele comunicate și de mine după apariția HG exproprieri pentru modernizarea DN71 pe tronsonul Târgoviște – Sinaia. La elaborarea noului proiect de act normativ voi anunța public acest moment și mă voi asigura personal că perioada de transparență decizională va fi promovată insistent și la nivel local”.

Anunțul complet al CNAIR:

„În urma reverificării anexelor Hotărârii de Guvern nr. 1588/2024 privind exproprierile aferente modernizării DN71 pe sectorul Târgoviște – Sinaia s-au identificat o serie de aspecte care nu țin cont de realitatea din teren.

În baza prevederilor legale și contractuale am solicitat antreprenorului și proiectantului urgentarea finalizării Proiectului Tehnic adaptat situației din teren, în vederea modificării documentației de expropriere astfel încât să poată fi elaborat în cel mai scurt timp un nou proiect de act normativ pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1588/2024.

Această revizuire a proiectului va avea ca efect modificarea limitei de expropriere și a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 1588/2024.

Situația vizează imobile identificate în zona intravilană a Unităților Administrativ – Teritoriale Pucioasa, Moțăieni, Fieni, Buciumeni, Pietroșița și Moroeni, unde există imobile sau arii protejate de legislația din domeniul conservării patrimoniului cultural național.

Ca atare, o serie de imobile din mai multe localități aflate pe traseu nu vor mai fi expropriate, iar proiectantul trebuie să găsească soluții de modernizare a DN71 pe sectorul Târgoviște – Sinaia fără afectarea acestor imobile.

Nu se va interveni asupra imobilelor în cauză, ca urmare a notificărilor transmise în baza HG 1588/2024, iar prin noua HG aceste imobile de patrimoniu vor fi excluse de pe lista de exproprieri”.

Vă reamintim că HG 1588 a fost emisă în 12 decembrie 2024 și privește declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes național „Modernizare DN 71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia, km 0 + 000-44 + 130 lărgire la patru benzi de circulație și km 51 + 041-109 + 905 drum de două benzi”, sector II km 51 + 041-km 109 + 905 – drum la două benzi de circulație și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes național.

HG prevede că „sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național (…) aflate pe raza localităților Aninoasa, Doicești, Vulcana-Pandele, Brănești, Pucioasa, Moțăieni, Fieni, Buciumeni, Pietroșița și Moroieni din județul Dâmbovița și Sinaia din județul Prahova sunt în cuantum de 8.346,52 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!