Un accident violent s-a consumat în prima zi de Paște, între autoturism și un motociclu, pe DJ 702A, pe raza localității Potocelu, comuna Ludești. În urma coliziunii violente, conducătorul motociclului, un bărbat de 33 de ani, din localitate, și un pasager, au fost răniți.
După producerea accidentului, cel care conducea motociclul a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior. Mai mult de atât, după câteva verificări efectuate de polițiști, s-a descoperit că motociclul era neînmatriculat, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
„La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 20.20, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, pe DJ 702A.
Din verificările preliminare efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, de 28 de ani, din comuna Ludești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 702A, în localitatea Potocelu, din direcția Ludești către Dragomirești, ar fi intrat într-un motociclu condus de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Ludești.
După producerea accidentului rutier, șoferul de 33 de ani ar fi părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior. În urma coliziunii, șoferul motociclului și un pasager al acestuia, de 37 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că motociclul era neînmatriculat, iar șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a precizat IPJ Dâmbovița.