Chindia țintește șă-și ia revanșa cu UTA! “Vrem să câștigăm”

Publicitate

Chindia Târgoviște nu se simte prea bine pentru primul joc din returul campionatului. Mâine, de la ora 11.30, la Șiria, dâmbovițenii întâlnesc UTA Arad, într-un meci în care speră să obțină un rezultat pozitiv, chiar dacă sunt storși de puteri după înfrângerea suferită cu Astra Giurgiu (0-2), în optimile Cupei României.

Conducerea tehnică a Chindiei are încredere în Honciu și comp. că vor da totul pe teren astfel încât la finalul întâlnirii târgoviștenii să obțină un rezultat pozitiv pentru a-și lua revanșa după eșecul suferit în turul campionatului, pe teren propriu. Chindia are valizi toți jucătorii, dar Nicu Croitoru are unele temeri înaintea duelului cu arădenii. “Din punct de vedere fizic, suntem clar în dezavantaj după partida din Cupă, ce a mai avut nevoie și de prelungiri pentru a avea o câștigătoare, iar aceea nu am fost noi. Cu siguranță, băieții vor resimți o anumită stare de oboseală, mai ales că avem în față și un drum lung cu autocarul până la Arad. Unul dintre factorii importanți va fi și starea terenului, mai ales pentru jucătorii cu picioarele deja grele după partida cu Astra. Mă așteptam ca UTA să fie mai sus în clasament, undeva la promovare, dar, chiar și așa rămâne o echipă bună, ce trebuie tratată cu maximă seriozitate. Suntem implicați în lupta pentru promovare și orice punct e important pentru noi, mai ales pe terenul unei echipe ca UTA. Vrem să câștigăm, sperăm să și putem, căci e clar că adversarul are acest avantaj important la capitolul prospețime”, a declarat antrenorul Nicu Croitoru pentru sportarad.ro. În meciul tur, UTA a trecut de Chindia, cu 1-0, în urma unui gol marcat de Curtuiuș. Îniantea duelului de mâine, Chindia se află pe locul 3, cu 39 de puncte, iar UTA ocupă locul 12, cu 21 de puncte. La UTA joacă și târgovișteanul Florea, care a ajuns unul dintre golgheterii echipei, cu cinci goluri marcate.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele