Chindia Târgoviște vrea toate punctele cu Poli Iași, la startul returului de campionat. Marco Dulca: „Vom termina victorioși”

Publicitate

Chindia Târgoviște reia astăzi campionatul printr-un joc împotriva Politehnicii Iași, ce va conta pentru etapa a 16-a a Ligii 1, prima a returului.

Disputa dintre cele două formații este programată de la ora 17.00, pe stadionul Centrului Național de Fotbal de la Buftea, acolo unde săptămâna trecută, roș-albatrii au susținut o „dublă” împotriva Universității Craiova (0-3 și 1-1).

Cum își dorește o clasare cât mai bună la finalul stagiunii, târgoviștenii țintesc, astăzi, cu Poli Iași toate punctele. “Va fi un meci dificil cu o echipă care a terminat bine turul de campionat și este în creștere de formă. Trebuie să fim concentrați, să îndeplinim cerințele staff-ului și sunt sigur că vom termina meciul victorioși. Am arătat că suntem puternici și organizați și sper să începem acest retur cu dreptul”, a transmis mijlocașul Marco Dulca pe pagina de Facebook a clubului târgoviștean, înaintea partidei cu gruparea moldoveană.

După 15 meciuri disputate în campionat, Chindia ocupă locul 7, cu 20 de puncte acumulate. De partea cealaltă, Politehnica se află poziția a a 15-a, cu 14 puncte strânse.

În disputa tur, Poli Iași a ieșit victorioasă de pe teren, cu scorul de 1-0, în urma reușitei semnate de Passaglia. În sezonul 2019-2020, meciurile dintre cele două formații s-au terminat cu o victorie pentru târgovișteni și o remiză.

Sursă foto: AFC Chindia Târgoviște

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!