Chindia Târgoviște vrea revanșa cu Rapid București! Duel cu “feroviarii” mâine seară

Publicitate

Chindia Târgoviște are parte de un meci tare în campionat! Vineri seara, de la ora 20.30, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”, formația dâmbovițeană va înfrunta pe Rapid București, în prima etapă a returului. Târgoviștenii vizează toate punctele cu „giuleștenii” pentru a-și lua revanșa după înfrângerea din meciul tur (0-1). Pentru duelul cu Rapid, Chindia nu are niciun jucător suspendat.

“”Ne dorim revanșa, mai ales că este și debutul returului. Știm că întâlnim o echipă bună, cu jucători cu experiență, care au schimbat imaginea din sezonul trecut, din Liga a II-a. E o echipă care se bate pentru play-off, dar cred că și noi am arătat de fiecare dată că suntem o nucă grea pentru orice adversar. Am avut și o doză de neșansă, am pierdut patru puncte după goluri primite după minutul 90, cu Clinceni, FCSB și Gaz Metan Mediaș. Un aspect pozitiv este că nu avem suspendați pentru acest joc. Sperăm să practicăm un fotbal bun mâine seară și, bineînțeles, să luăm puncte”, a precizat tehnicianul Emil Săndoi, înaintea jocului cu bucureștenii.

Chindia a terminat turul pe locul 10, cu 17 puncte. De partea cealaltă, după 15 meciuri disputate, Rapid ocupă locul 5, cu 26 de puncte. În ultima etapă a turului, Chindia a fost învinsă de Gaz Metan Mediaș (0-1), iar Rapid a trecut de Academica Clinceni cu 3-2.

Sursă foto: Chindia Târgoviște

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!