Chindia Târgoviște nu mai susține la Ploiești meciurile din propria organizare! Va reveni pe stadionul unde a obținut patru puncte la început de an

Publicitate

Chindia Târgoviște este nevoită să schimbe încă o dată stadionul pe care va juca meciurile din propria organizare. După ce nu va mai putea să joace pe arena “Ilie Oană” din Ploiești, roș-albaștrii se văd nevoiți să revină pe terenul unde au obținut patru puncte la început de 2021.

Astfel, partida cu UTA Arad, programată în etapa a 23-a a Ligii 1, Chindia o va disputa pe stadionul Centrului Național de Fotbal de la Buftea, acolo unde au remizat, 1-1, cu Politehnica Iași și au învins, cu 2-1, pe Academica Clinceni.

Meciul dintre Chindia și UTA va avea loc sâmbătă, 13 februarie, de la ora 14.30.

După meciul din Cupă, cu Farul Constanța, câștigat de târgovișteni cu 3-0, conducerea tehnică a Chindiei nu știa pe ce teren va evolua Aioani et comp. împotriva arădenilor de la UTA.

“Nu știu unde vom juca etapa următoare. Sunt convins că oamenii din conducere sunt preocupați de mai mult timp de aceste aspecte. Erau bătute în cuie doar două meciuri la Ploiești. Ar fi culmea să n-avem unde sp jucăm…să nu se dispute un meci de Liga 1 pentru că n-avem unde să jucăm. Am intra în istorie cu chestia asta. Ne pare foarte rău de situația asta, dar ce să facem? Nici conducerea nu poate face nimic, lucrările la stadionul nostrum nu se pot finaliza peste noapte. E o situație ingrată. Noi tot timpul suntem în autocar. Noi nu avem casa noastră. E clar pentru toată lumea”, spunea antrenorul Emil Săndoi după meciul cu Farul Constanța.

Chindia Târgoviște se află pe locul 7 în Liga 1, cu 28 de puncte acumulate,  în 22 de jocuri disputate.

Sursă foto: Chindia Târgoviște/ Marius Tudor

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!