Chindia Târgoviște, la ultimul joc al sezonului! Meciul care i-ar putea aduce trofeul. Urmează Liga 1!

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște are astăzi parte de ultima reprezentație la Liga a 2-a. Roș-albaștrii susțin în această după-amiază, la Petroșani, cu începere de la ora 17.00, ultimul joc din campionat, întâlnind Energeticianul, formație aflată pe primul loc retrogradabil.

Începând de sezonul viitor, Chindia va evolua în Liga I, după ce a obținut promovarea încă de runda trecută, când a trecut pe teren propriu de Luceafărul Oradea, cu 4-1. Disputa de la Petroșani se anunță a fi una extrem de importantă pentru târgovișteni. Cum țintesc obținerea trofeului Ligii a 2-a, aceștia vor juca doar la victorie cu Energeticianul. Pentru a intra în posesia trofeului oferit de FRF, roș-albaștrii trebuie să termine campionatul pe primul loc. Înaintea meciului de astăzi, Chindia se află pe primul loc în campionat, cu 85 de puncte acumulate. Dacă vor termina pe primul loc, târgoviștenii vor primi trofeul de campioni mâine, de la ora 12.00, pe stadionul “Eugen Popescu”, când va avea loc o festivitate de premiere, la care vor lua parte și oficiali FRF. În spatele dâmbovițenilor se poziționează Academica Clinceni, o altă formație promovată în Liga I, cu 84 de puncte strânse. În schimb, pentru locul care duce la baraj se luptă pe viață și pe moarte U. Cluj și Petrolul Ploiești, ocupantele locurilor 3 și 4.

Sursă foto: Eduard Găiseanu

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!