Chindia Târgoviște, la primul amical al verii!

Publicitate

Ionuț Parghel
Start pentru Chindia Târgoviște în amicale! Astăzi, de la ora 11.00, în deplasare, roș-albaștrii întâlnesc Academica Clinceni, în primul test de verificare al verii. Începând de luni, târgoviștenii au reluat antrenamentele pentru noul sezon competițional. În această săptămână, elevii lui Viorel Moldovan se pregătesc pe stadionul “Eugen Popescu”, după care duminică se vor deplasa la Brașov pentru un cantonament montan, ce va avea loc în intervalul 23 iunie – 2 iulie. Următorul amical pentru dâmbovițeni va fi pe 24 iunie, la Brașov, în compania echipei lui Gică Hagi, Viitorul Constanța. De asemenea, Chindia va înfrunta pe 2 iulie pe Rapid București, iar pe 5 iulie pe FC Argeș.

Pe de altă parte, începând de luna viitoare vor debuta lucrările de modernizare la stadionul “Eugen Popescu” din Târgoviște. Pe durata lucrărilor de consolidare și renovare ale arenei, Chindia va susține toate meciurile de acasă din Liga 1 la Mioveni, iar antrenamentele le va desfășura pe stadionul din Aninoasa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!