Chindia Târgoviște joacă sâmbătă primul meci din barajul pentru menținerea în Liga 1

67

Chindia Târgoviște se pregătește pentru disputarea primului joc din cadrul barajului de menținere în Liga 1. Sâmbăta, 21 mai, în deplasare,  de la ora 15.30, roș-albaștrii vor evolua în compania Concordiei Chiajna, în prima manșă a duelului cu Ilfovenii. Meciul retur dintre cele două formații va avea loc pe 29 mai, dar această dată ar putea fi modificată la solicitarea deținătorilor drepturilor TV.

Chindia Târgoviște a terminat play-out-ul Ligii 1 pe locul 13, cu 26 de puncte acumulate. De partea cealaltă, Concordia a încheiat play-off-ul Ligii a 2-a pe locul 5, cu 44 de puncte. Ilfoveni i vor susține barajul de promovare pentru că ocupanta locului 4, CSA Steaua Bucuresti nu are drept de promovare în prima ligă.

În acel de-al doilea joc de la baraj se vor înfrunta Dinamo București și Universitatea Cluj.

Sursa foto: AFC Chindia Târgoviște 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!