Chindia Târgoviște, final de drum în Cupa României! Dâmbovițenii au fost eliminați de Sepsi în sferturile de finală

Publicitate

Aventura Chindiei Târgoviște în Cupa României a luat sfârșit în această seară! Formația dâmbovițeană s-a oprit în faza sferturilor de finală a competiției KO, după ce a fost învinsă, la Ploiești, de Sepsi Sfântu Gheorghe, cu scorul de 1-2.

În disputa cu ardelenii, roș-albaștrii au întâmpinat probleme de arbitraj. În minutul 58 al jocului, la scorul de 2-0 pentru Sepsi, Chindia nu a primit un penalty din partea arbitrului Sebastian Colțescu, după ce Ninaj l-a izbit cu capul în plină figură, în careu, pe Paul Iacob.

În partida de pe “Ilie Oană”, Sepsi a deschis scorul prin autogolul lui Căpușă din minutul 35. Peste alte șase minute. Gruparea ardeleană l-a dublat după reușita lui Bărbuț, care a scăpat singur cu Moldovan.

Chindia a redus din handicap în minutul 72, prin Daniel Popa care a trimis un șut fără speranțe în poarta lui Niczuly.

Pentru Chindia Târgoviște, acesta este al doilea sezon consecutiv când părăsește Cupa în faza sferturilor. După eliminarea din Cupă, târgoviștenii se or concentra de acum înainte numai pe campionat.

Sâmbătă, 4 decembrie, pentru Chindia va urma în Liga 1 duelul cu CFR Cluj, campioana României.

 

Chindia Târgoviște – Sepsi Sfântu Gheorghe  1-2 (0-2)

Marcatori: D. Popa (72)/ Căpușă (35 –autogol), Bărbuț (41).

Chindia:  Moldovan – Roumpoulakou, Căpușă, Iacob, Corbu – Kocic (62 Celea), Matiș (46 Jipa), Suciu (46 Dulca), Neguț – Stoian (62 Popadiuc), Popa. Antrenor: Emil Săndoi.

Sepsi: Niczuly – Ispas, Mitrea, Ninaj, Dimitrov – Aganovic (81 Achahbar), Bărbuț (61 Ashkovski), Gonzales, Fofana – Golofca (81 Ștefănescu), Luckassen. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Sursă foto: Chindia Târgoviște

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!