Chindia Târgoviște, fără Nasser Chamed în play-out! Atacantul a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi

Publicitate

Chindia Târgoviște nu va mai putea conta pe serviciile atacantului Nasser Chamed în actuala stagiune. Atacantul de 29 de ani a suferit, la începutul acestei săptămâni, o intervenție chirurgicală la genunchiul stâng, după ruptura de menisc și ligament anterior în meciul cu CS Mioveni, din sezonul regular al Superligii.

Pentru jucătorul francez cu origini din Insulele Comore urmează o perioadă de recuperare mai lungă. Chindia Târgoviște a transmis jucătorului „recuperare ușoară” într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a clubului.

Chamed s-a accident în prima parte a jocului de la Mioveni într-o fază banală, fără a intra în contact cu vreun adversar.

În acest sezon, Chamed a bifat 19 prezențe pe teren pentru Chindia în campionat, reușind un gol și o pasă de gol.

Mijlocașul a ajuns la Chindia în urmă cu un an de la Gaz Metan Mediaș. În carieră, acesta a  mia evoluat pentru Chateauroux și Nimes Olympique. Potrivit Transfermakt.com, cota de piață a jucătorului este 300.000 de euro.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!