Chindia Târgoviște, de la extaz la agonie! Dâmbovițenii au condus cu 2-0 pe FC Botoșani, dar la final s-au recunoscut înfrânți

Publicitate

Revenirea Chindiei Târgoviște pe arena “Ilie Oană” din Ploiești se dovedește a fi una de rău augur. În această seară, elevii lui Emil Săndoi au suferit a doua înfrângere consecutivă în returul campionatului, după ce au clacat împotriva lui FC Botoșani, cu 2-3. După ce au condus cu 2-0, în urma golurilor marcate de Popa (6-pen) și Țigănașu (11-autogol), târgoviștenii au fost loviți în plin de fotbaliștii lui Marius Croitoru.

În minutul 26, Fili a redus din diferență, iar pe final de repriză, Keyta a restabilit egalitatea la doi. Cu 13 minute înainte de final, Chindriș a perforat din nou poarta târgovișteană și a stabilit scorul final al unui meci în care dâmbovițenii au trecut de la extaz la agonie.

Pierderea disputei cu Botoșani a dus Chindia și la pierderea locului de play-off. Pentru Chindia Târgoviște urmează o serie de meciuri grele, iar runda viitoare va evolua în deplasare, în compania lui Gaz Metan Mediaș.

 

Chindia Târgoviște – FC Botoșani   2-3 (2-2)

Marcatori: Popa (6-pen), Țigănașu (11-autogol)/ Fili (26), Keyta (42), Chindriș (77).

Chindia: Aioani – Căpușă – Pițian, Fomba, C. Dinu (85 Yameogo)– Costea (T. Diaz), Rață, Dulca, Dumitrașcu – Popa, Florea (77 Berisha). Emil Săndoi.

Botoșani: Hankic – Patache (37 Braun), Șeroni, Chindriș, Țigănașu – Ongenda, Rodriguez, E. Papa – Croitoru (10 Fili- Holzmann)), Mawas (88 Roman), Keyta (88 Târcoveanu). Antrenor: Marius Croitoru.

Sursă foto: AFC Chindia Târgoviște/Marius Tudor

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!