Chindia Târgoviște a achiziționat un fotbalist cu aproape o sută de selecții în Serie A

Publicitate

Chindia Târgoviște a realizat, astăzi, un transfer important! Sub comanda lui Emil Săndoi a ajuns un fotbalist cu aproape o sută de prezențe în Serie A. Este vorba de mijlocașul central Adrian Stoian, care a evoluat ultima dată, în Italia, la Ascoli.

În vârstă de 31 de ani, fotbalistul oltean ar putea fi playmaker-ul de care are mare nevoie gruparea târgovișteană. Cotat la 150 000 de euro de Transfermarkt, Stoian a bifat 95 de jocuri în Serie A, iar echipele din Italia la care a evoluat sunt Ascoli, Livorno, Crotone, Chievo, Bari, AS Roma și Pescara.

Format la Școala de Fotbal Gică Popescu, în România, mijlocașul a evoluat la Viitorul și FCSB, o scurtă perioadă de timp.

Clubul târgoviștean a anunțat pe pagina de Facebook transferul lui Adi Stoian. Bun venit, Adrian Stoian! “AFC Chindia Târgoviște anunță transferul mijlocașului Adrian Stoian (30 ani), jucător care a evoluat, în ultimii ani, la Viitorul, Ascoli, FCSB sau Crotone.  Mult succes în tricoul roș-albastru!”.

Chindia va întâlni, la începutul săptămânii viitoare, pe FC Botoșani în campionat.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!