Chindia Târgoviste are absențe numeroase înaintea barajului cu Viitorul Constanța

Publicitate

Chindia Târgoviște se află într-o situație deloc bună înaintea meciului cu Viitorul Constanța, din cadrul semifinalei barajului pentru Conference League. Formația dâmbovițeană nu poate conta pe cinci jucători importanți în meciul cu dobrogenii, programat joi seara, de la ora 20.30, pe terenul din Buzău.

Fotbaliștii pe care tehnicianul Emil Săndoi nu poate conta sunt Marco Dulca, Tiberiu Căpușă, Paul Iacob (toți nu au drept de joc), Cristi Neguț (suspendat) și Daniel Celea (incert din cauza unei accidentări mai vechi).

Înaintea jocului cu Viitorul, conducerea tehnică a Chindiei a scos în evidență numeroasele absențe din lot, dar totodată, aceasta, speră ca roș-albaștrii să facă un meci bun pentru a merge mai departe în acest baraj.

“Ne dorim să ne calificăm mai departe, să jucăm și cu Sepsi, dacă se poate. Avem niște probleme de efectiv pentru acest joc. Nu îi vom putea folosi pe cei trei fotbaliști împrumutați de la Viitorul, Dulca, Iacob și Căpușă, care nu au drept de joc. Ne-am fi dorit să putem miza pe ei mâine. De asemenea, Neguț este suspendat, iar Celea incert, după o accidentare. Sperăm să îl recuperăm până la ora meciului. Încercăm să jucăm un fotbal bun și să mergem mai departe, pentru că este o oportunitate pe care trebuie să o speculeze fiecare dintre jucători”, a precizat Emil Săndoi, pentru site-ul Chindiei Târgoviște.

Învingătoarea dintre Chindia și Viitorul va evolua în finala barajului cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!