Chindia Târgoviște a remizat spectaculos cu Universitatea Cluj! Dâmbovițenii au revenit pe tabelă de la 0-2 și au ajuns la al cincilea meci fără înfrângere în acest an

Publicitate

Chindia Târgoviște a ajuns la al cincilea meci fără înfrângere în acest an! Vineri după-amiază, în uvertura etapei a 26-a, elevii lui Toni Petrea au terminat la egalitate, 2-2, duelul cu Universitatea Cluj, susținut pe arena „Ilie Oană” din Ploiești.

Punctul obținut cu „studenții” clujeni a venit pentru Chindia după o răsturnare spectaculoasă a scorului. În ultimele secvențe din prima repriză, „Șepcile roșii” au deschis scorul prin Thiam, iar în debutul actului secund l-au majorat la 2-0 prin Gomes, în urmei unei execuții fabuloase.

O dată cu intrarea în ultima jumătate de oră a întâlnirii, târgoviștenii au început să-și arate colții din plin. În minutul 63, Cooper a obținut un penalty pentru Chindia, iar Neguț a redus din handicap, marcând fără speranțe în poarta adversă. Pe final de joc, după un „triunghi” perfect între Cooper – Neguț – Boldor, ultimul jucător a reușit să restabilească echilibrul pe tabelă, dar în același timp stabilind și scorul final al jocului.

În urma remizei de astăzi, Chindia a urcat pe locul 9, cu 30 de puncte acumulate. Etapa viitoare, târgoviștenii vor evolua, în deplasare, în compania celor de al Rapid București.

Chindia Târgoviște – Rapid București  2-2 (0-1)

Marcatori: Neguț (64-pen), Boldor (90+5)/ Thiam (44), Gomes (51).

Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Boldor, Ad. Ioniță (53 Șerban) – Chamed (54 Orozco), Dulca, Akhmnatov (74 Buș) –  Cooper, D. Popa. Antrenor: Toni Petrea.

U. Cluj: Gorcea – Martic, Fl Ilie, Ispas, Chipciu – Bic (89 Romario), G. Simion, Remacle (82 I. Filip) – Nistor – J. Gomes (90 Pițian), Thiam. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!