Chindia Târgoviște a promovat în Liga I de pe primul loc. Viorel Moldovan: “Am fost impecabili. Sunt mândru de băieții mei”

sdr
Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște și-a luat sâmbătă după-amiază adio de la Liga a 2-a! Începând din noul sezon roș-albaștrii vor evolua pe prima scenă a fotbalului românesc după o absență de 21 de ani. La ultimul joc din campionat, “leii” comisarului Moldovan s-au comportat perfect și-au trecut, în deplasare, de Energeticianul cu 2-0, în urma reușitelor semnate de Cherchez (18) și Neicuțescu (55).

După ce Chindia a terminat în fruntea clasamentului și a promovat de pe primul loc, staff-ul tehnic de pe “Eugen Popescu” a lăsat de înțeles că formația târgovișteană a avut parte de un sezon de excepție. “Locul 1. Pe măsură. Este meritat acest loc 1. Am pierdut doar patru meciuri, avem 27 de victorii, șapte egaluri. Avem o linie de clasament extraordinară. Băieții merită felicitări, au muncit pe brânci pentru această performanță. Sunt enorm de bucuros că am dus Chindia pe primul loc. Ar trebui remarcate și unele schimbări care s-au făcut. În iarnă am fost cumpătați, echilibrați, am adus elemente necesare care au adus un plus de calitate și valoare. Trebuia să echilibrăm lotul pentru că am avut un campionat de anduranță. A fost foarte important și nucleul de jucători pe care l-am avut la începutul sezonului. Un campionat nu-l câștigi cu două jocuri. Noi am fost impecabili, am fost foarte inspirați și inteligenți. Nu am risipit bani fără măsură. Am avut foame, asta ne-a diferențiat. Am reușit să formăm un grup unit, care să tragă în aceeași direcție. Sunt mândru de băieții mei că au continuat după atâția ani. An de an am fost acolo. Nu a fost ușor să iei o echipă care a pierdut barajul, pentru că erau căzuți din punct de vedere psihic. Mentalul a fost foarte important și am lucrat mult la mental. Unitatea grupului și cea a lotului au făcut diferența. S-a creat și concurență benefică. În momentul de față vreau să savurez această promovare. Nu vom face risipă. Am un grup unit și mă bazez pe el. Vreau să creez o echipă competitivă pentru Liga 1”, a declarat antrenorul Viorel Moldovan pentru Liga2.ro, la finalul jocului cu Energeticianul.

Ieri, pe stadionul “Eugen Popescu”, roș-albaștrii au primit din partea FRF trofeul Ligii a 2-a, medaliile și tricourile de campioni.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!