Ceremonie dedicată Micii Uniri, duminică, la Târgoviște. Hora Unirii cu… distanțare socială?

Publicitate

Hora Unirii cu… distanțare socială?

Pentru prima oară în context pandemic, românii și dâmbovițenii vor marca Ziua Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire.

Jandarmii au anunțat că vor fi în obiectiv pentru aplicarea măsurilor de ordine publică la ceremonia dedicată Zilei Unirii Principatelor Române!

Duminică, 24 ianuarie a.c., în intervalul 11.30 – 13.30, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul ceremoniei militare prilejuită de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, ce se va desfăşura în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte.

Având în vedere prevederile actuale privind contextul epidemiologic creat de virusul SARS-CoV-2, ceremonia se va desfăşura cu respectarea regulilor privind distanţarea fizică şi a măsurilor de protecţie sanitară (purtarea măştii astfel încât să acopere nasul şi gura).

Pe această cale, ţinând cont de situaţia epidemiologică actuală, jandarmeria Dâmbovița roagă cetăţenilor să respecte legislaţia în vigoare şi recomandările făcute de autorităţi în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

Anul acesta România marchează trecerea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, ce a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!