Centrul Național de Fotbal de la Buftea devine noua “casă” a Chindiei Târgoviște pentru returul campionatului

Publicitate

“Casă” nouă pentru Chindia Târgoviște la început de 2021! Începând din acest an, formația dâmbovițeană va juca meciurile considerate pe teren propriu la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Oficialii roș-albaștrii au renunțat la varianta Giurgiu, acolo unde au susținut patru meciuri din ultima parte a turului de campionat și unul în Cupa României.

Primul joc pe care Chindia îl va susține din postura de echipă gazdă la Buftea va fi cel cu Politehnica Iași, ce va conta pentru prima etapă a returului de campionat. Acesta este programat miercuri, de la ora 17.00.

Pentru a se acomoda cu noua arenă, târgoviștenii au susținut, în această săptămână, două amicale în compania Universității Craiova, încheiate cu scorul de 0-3 și 1-1.

Centrul Național de Fotbal de la Buftea va reprezenta a treia “casă” a Chindiei în acest sezon, după stadioanele “Ilie Oană” din Ploiești și “Marin Anastasovici” din Giurgiu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!