Cei mai tupeiști hoți! Au încercat să spargă postul de poliție din comuna I.L. Caragiale. A fost deschis dosar penal pentru distrugere

Publicitate

Cei mai tupești hoți! Aceștia au încercat, la începutul acestei săptămâni, să spargă postul de politie din comuna I.L. Caragiale.

Aceștia au dorit să intre în clădire pe o ușă exterioară a grupului sanitar, pe care au forțat-o. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la aceasta speță. Oamenii legii fac cercetări pentru a-i găsi pe făptași. Se pare că, polițiștii sunt deja pe urmelor hoțomanilor.

,,La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că ușa exterioară a grupului sanitar al unui post de poliție din județ prezintă urme de forțare.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind efectuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!