Cea mai prestigioasă competiție națională de cisclim va ajunge în acest an în Dâmbovița. Când va avea loc și prin ce localitați vor trece cicliștii în etapa a 4-a

Publicitate

Turul României la Ciclism, unul dintre cele mai importante concursuri de ciclism rutier din sud-estul Europei, se va desfășura în perioada 14-18 august. Etapa a 4-a a concursului va fi găzduită de județele Dâmbovița și Prahova, pe data de 17 august. Caravana va trece prin mai multe localități dâmbovițene, dar și o comuna prahoveană.

Pentru a se putea asigura toate condițiile pentru participanți, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a prezidat astăzi prima ședință tehnică de pregătire a Turului de Ciclism al României.

Au participat primarii localităților ce vor fi străbătute de competitori, dar și reprezentanți ai Poliției și ai Jandarmeriei.

„Alături de colegii primari din localitățile dâmbovițene incluse în tur, am pus la punct toate detaliile astfel încât să asigurăm cele mai bune condiții participanților. Datorită acestui eveniment sportiv, județul Dâmbovița se va bucura de o vizibilitate națională și internațională importantă”, a precizat președintele CJD.

Etapa, care va avea loc pe 17 august, va parcurge următorul traseu: Târgoviște – Moreni – Valea Lungă – Provița de Sus (Prahova) – Pucioasa – Vulcana Băi – Voinești – Târgoviște.

Organizat de Federația Română de Ciclism, Turul României aduce împreună cei mai buni cicliști ce se vor „lupta” pe 750 km de drumuri, emoții, generând momente epice și amintiri competitive de neuitat.

Traseul complet este:

Etapa 1 – Start -14 august: Deva – Vințu de Jos – Sebeș – Vințu de Jos – Alba Iulia

Etapa 2 – 15 august: Alba Iulia – Câlnic – Miercurea Sibiului – Gura Raului -Păltiniș

Etapa 3 – 16 august: Sibiu- Agnita- Cârța- Sâmbăta de Sus – Poiana Mărului – Cristian

Etapa 4 – 17 august: Târgoviște- Moreni – Valea Lungǎ – Provița de Sus – Pucioasa – Vulcana Bǎi- Voineşti – Târgoviște.

Etapa 5 – Circuit, 18 august: București Finish.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!