Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor. Ce spune premierul Orban după decizia CCR

Publicitate

Premierul Ludovic Orban a anunțat, ieri, ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor. Guvernul României a fost obligat, miercuri, de CCR să dubleze alocațiile.

Ludovic Orban a precizat că executivul analizează majorarea alocațiilor, însă este un subiect delicat deoarece nu există resurse financiare pentru a le dubla imediat.

“Vom găsi o soluție împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanțelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziție și vom adopta o variantă care să ducă la creșterea alocațiilor, dar nu la dublarea imediată pentru că nu există resursele dinanciare necesare pentru a dubla acum alocațiile. Obiectivul nostru este ca în maxim două săptămâni să adoptăm această soluție. Sigur că ne dorim creșterea alocațiilor, dar dublarea acestora este greu de susținut financiar. Vom stabili un grafic de creștere progresivă a alocațiilor astfel încât să reușim creșterea așa cum a fost votată, dar nu din primul moment, ci pentru o perioadă de timp”, a precizat Ludovic Orban, pentru stirileprotv.ro.

Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că legea care anula OUG 2/2020, prin care era amânată până la 1 august dublarea alocațiilor acordate copiilor, este constituțională. Este vorba de o lege în Parlament prin care a fost respinsă OUG 2/2020 adoptată la începutul anului de către Guvern, act normativ care amâna, de la 1 februarie la 1 august, intrarea în vigoare a dublării alocațiilor pentru copii.

Guvernul a dispus o Ordonanță de Urgență prin care a cerut Curții Constituționale să fie amânată dublarea alocațiilor până la data de 1 august, adică peste 15 zile. După respingerea CCR urmează ca președintele României să decidă dacă va promulga sau nu legea. Mai mult decât atât, dacă președintele retrimite legea în Parlament, se va ajunge oricum la o amânare în decursul a două săptămâni, Guvernul câștigând astfel timp.

Reamintim că legea adoptată de Parlament stabilește majorarea alocațiilo pentru copii astfel:

  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!